Maestru adormit al timpului, mă opresc Între vis și realitate. O zonă seacă, Lipsită de orice lucru jalnic, prostesc, Dar și de lumină… Doar vântul…
Slove dezordonate se așază gentil Pe hârtia-mbâxită de aerul locurilor Prin care un călător, un copil Rătăcit, trăiește precum un visător. Gânduri necunoscute îi năpădesc…
În vreme ce timpul pășește greoi, sec, Peste o toamnă blestemată, fadă, trimisă Spre a ne face să visăm la soare, alunec Cu ochii deschiși…
Amețit de un parfum numit speranță M-am cățărat pe-a cerului boltă În căutare de a mea voce, viață, Cu nervi și dor aprins de revoltă……
Încă o zi trece mai repede ca vântul Aspru al iernii… Ușor-ușor m-apropii De momentu-n care vreau să las trecutul Să-nghețe avântat în amintirile proprii.…
Aruncat din nou în mijlocul unei lumi colorate Viu, încerci să nu cauți obișnuitul, normalul În care ai supraviețuit… Amintiri uitate Se aruncă în viața-ți…