„Artist…”
Egouri însuflețite, lăsate să zburde
Brownian între 2 stele se întâlnesc
La mijloc… Între două ecouri surde
Se aude un glas, o scuză, un „mulțumesc”.
Poet al nopții și pictoriță a lumii
De dincolo de imagini, își dau mâna
Subtil, într-o altă zi a vieții
Lor comune, lumea spre a o amâna…
Creație a necunoscutului, destin,
Noroc, inspirație sau entitate divină,
A avut puterea de a ne aduce lin
Sub același zenit, aceeași rază de lumină.
Timpul a fost un joc infinit, o ecuație
Fără necunoscute, un înger fără scânteie
Și un demon cuminte sau o vibrație
Fină ca o mângâiere dincolo de o baie de stele…
A șaptea flacără a universului nostru
Simplu este aprinsă de opera timpului,
Încălzind două inimi precum mai-marele astru
Al lumii zilei călătorii pașnici ai pământului…
Două, două suflete îmbrățișate profund
În completare definesc adevărata iubire,
Trăiesc setea pentru un sărut blând
Și-și construiesc, oarbe, a lor fericire…
Suntem doi artiști. Artiști ai lumii
Noastre create din purul sentiment,
Darul cel mai de preț al inimii
Tuturor. Artiști într-un univers latent…
Privesc în paralel în prezent și trecut
La viața-mi… Nu, nu mai sunt trist
Pentru că stelele-mi strigă tăcut:
Artistule, te-ai îndrăgostit de un artist!