„Cartea…”

Cum pixul alunecă-ncet pe hârtie
Și viața din jur îmi piere-n față,
Intru timid în a minții-mpărăție
Atârnându-mi lumea de o simplă ață…

Și-ncep să mă plimb agale
Printre bolnavi scuipători de ură
Ce ofilesc cu privirea orice floare
Și fericirea lumii simple-o fură.

Și ating lumina, adevărul, infinitul
După ce-am fentat cu ușurință moartea;
Am uitat, aruncat și rupt trecutul
Ce-mi ardea pagină cu pagină cartea.

Acum scriu ușor pe foaia pătată
Un nou capitol sec al minții mele,
În timp ce o lume nouă-n alb pictată
Croșetează perfectul cu-ale sale negre-andrele.