„Un fals…”

Rămâi uimit cum trece timpul clipă cu clipă
Când nu există dorința de a sta-n prezent,
Deși în mintea ta ușor se înfiripă
Gândul că în viața-ți ești absent.

Și-ncepi să uiți trecutul când nu vrei,
Când viața-ți cere să rămâi la fel,
Dar tu îți împarți totuși sufletul în trei
Aruncând o parte, arzând pe rug al tău țel.

Revino-ți în fire, tu, gând căzut la datorie,
Tu, inimă pierdută, univers aruncat în scrum
Și lasă cerurile deschise să știe
Cine ești cu adevărat, nu creatura de-acum.