„Un monstru…”

De ce crezi, om neliniștit
Că nu mai ai viață, că te-ai pierdut
Cînd sufletu-năuntru-ți a orbit
Și minte spunându-ți „n-am putut”?

Sunt un monstru pierdut in lumea mea,
Râd în sec de alte lumi uitate,
De vise amorțite ascunse-n mintea ta,
De tine, de voi – copii aruncate!

Și înveți să uiți că vrei ceva
Chiar de dorința-i arzătoare
Și îți ascunzi umil, după perdea
Lumea, gândurile tale…