De la „Back to roots” la „Back to civilization”

După o vacanță bine meritată de la orice activitate ce îmi crea obligații, am ales să îmi ocup timpul cu ceva, așa că mi s-a ivit o ocazie „splendidă” de a participa la un schimb de experiență în Banat ce avea ca temă principală „Way to roots”.
Inițial proiectul părea ok, 4 grupuri din diferite naționalități (români, cehi, polonezi și slovaci) aveau să se întâlnească în Timișoara de unde trebuiau să plece spre un sat izolat, pe crestele munților si anume Ravensca. Având în vedere faptul ca schimbul de experiență se află în cadrul proiectului european „Youth in action”, iar transportul se deconteaza 70% am zis sa merg.
La fața locului, parerea mi-a fost alta… Încă din prima zi lucrurile au mers destul de rău, primul incident nefericit fiind faptul ca remorca ce conținea proviziile cumpărate din Cehia (în cea mai mare parte mancare) s-a răsturnat, iar din inerție a aruncat mașina de pe șosea (deci mancare ioc si transport pentru alta mancare idem). Astfel ca am „cules” de pe marginea drumului conservele, plicurile și alte alimente ce amintesc mai mult a închisoare decat a „back to roots” și ne-am continuat „aventura” pana în apropiere de Liubcova unde ne-a lăsat autocarul. Acolo aștepta un tractor (daca i se mai poate spune așa) care ne-a luat bagajele mari, nouă organizatorii spunându-ne că trebuie sa mergem pe jos… Inițial, zvonurile au spus 12 km… apoi 14 km.. apoi 16 km, iar in final 18 km de mers pe jos. Nu ni s-a dat nici macar un bidon de apa astfel ca a trebuit sa supravietuim 18 km de urcat pe munte prin soare si ploaie cu 1-2 bidoane de apă achiziționate personal de la benzinăria no-name de la intersecție.
După un urcuș cu non-sens, o cazare deplorabilă și folosirea excesivă a limbii cehe în detrimentrul limbii în care am aplicat pentru acest proiect (engleza) am început sa plănuim o „evadare”.
Primele zile au fost chinuitoare, mâncarea oribilă și organizarea ce lăsa de dorit ne-a făcut să tânjim mai mult după civilizație (prin civilizatie a se înțelege un pat fără insecte, o toaletă CURATA – ok, nu ma asteptam decat la ceva în fundul grădinii, dar săpată ceva mai adanc si care să fie folosită în mod normal – și un loc în care să te speli -aici mă refer la zone mai intime, pentru ca era duș solar, dar te vedea până și moș Lukáš din drum când te spălai).
Dar am supraviețuit, iar după un feedback general nu prea pozitiv (și cu ceva amenințări) lucrurile aveau sa devină ușor ușor normale. Astfel că după ce că am renunțat la excursia cu cortul la Lacul Dracului, si ne-am relaxat cateva zile (ei bine, mai mult decât a durat excursia) am decis să încheiem colecția pagubelor aduse acestui proiect care a reușit sa îmbolnăveasca 20 de persoane cu transportul „by microbus” plătit tot de organizatori spre Sf. Elena. Acolo am reușit să dăm de civilizație în sfârșit astfel că, pentru a nu părea nesimțiti, noi – ce a mai ramas din grupul românesc după ce partea feminină ne-a părăsit – le-am pregătit niște cadouri hand-made (în cazul meu half brain-made) si ne-am trezit cu cateva ore înainte de plecare cu un telefon care ne sugera un alt proiect ce începea a doua zi (aceasta a doua zi fiind ieri) astfel că după câteva verificări și calcule la bani, am decis sa venim…
Aici, comparativ cu Ravensca este paradisul. Ne-am cazat la una din cele mai bune pensiuni din Maramureș (nu spun unde că fac reclama) astfel că încă o săptămână voi fi la mare depărtare de casa (aici cel putin primesc discount-ul de 70% pe loc).
Fotografii sunt, dar astea mai tarziu pentru ca mi-am lăsat noul meu laptop acasă și trebuie să îi multumesc încă o dată lui Daniel pentru ca imi împrumută laptopul din când în când în ideea de a nu devia prea mult de la ciudatul „normal” în care trăiesc.

P.S. Deja încep să fiu sigur că proiectul în care mă aflu acum, „The fellowship of the cultures” va avea un feedback mult mai pozitiv.