Orgoliile etnice

În ultima vreme, toată România s-a pornit împotriva minorității din centrul țării, iar scânteia a fost o fată ce a mers la liceu (în ținutul secuiesc) cu o bentiță roș-galben-albastră de ziua maghiarilor, iar anumite persoane au acuzat-o că instigă (în România, pentru că poartă însemne românești)… Mă rog, ați auzit măcar o dată povestea având în vedere că e plină media de această „știre”. 

Ei bine, eu am fost la Sovata, Praid și Tușnad acum mai bine de un an și nu pot spune că atmosfera era chiar degajată semn că această „ceartă” e mai degrabă o ură ce dăinuie de ceva vreme așa că am făcut tot posibilul să evit neplăcerile. Dar în ultima vreme s-a tot suflat în jar, au apărut conspirații cum că asta este o acțiune din Budapesta, a fost atacată poziția UDMR în stat de-a lungul timpului (un partid pentru o minoritate la putere nu sună prea bine, iar ăi mai mari ai țării ori se autosesizează ori va ieși urât), iar problemele serioase abia acum apar, iar vina este noastră pentru că i-am lăsat să facă din țara noastră un rahat… 

Acum această fată a pus paiele uscate pe jar și a trezit juma’ de Românie. Oare chiar era nevoie să se ajungă aici? Nu se putea preveni asta?Nu uitați că în seara asta este meciul Ungaria – România, iar provocarea a fost lansată cu steagul Ungariei ars în meciul CFR Cluj – Rapid. Presimt că această înfruntare va fi una a orgoliilor și nu m-ar mira să văd niște pumni bine plasați în timpul meciului. 

url

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *