Haos…

Haos… Pereți împușcând cuie în jur
Cuvinte alergând în spate și lateral
O lună veselă, un soare stins și sur
Din mare-i munte și din vale-i deal.

O stea se-ntoarce, spre sacrificiul final
S-aducă universul iar la al său loc
Să urce pe cer uitatul „normal”
Și se stinge… Îi piere lumina, al ei foc.

Dar literele se culcă lin pe foaie
Căscând după un veac de haos nebun
Apa nu mai zboară, lumina nu se-ndoaie,
Revin secretele ascunse ce nu se spun.

Un calm asurzitor umbrește soarele pierdut
Și îngheață brusc sufletele pân’la os
O stea hoinară se apropie nevrut
Și-aduce-un alt univers… Ciocnire… HAOS!