„Ecou…”

Ochi închiși, o viață imperfectă, fadă
Asta primești când te-ncumeți prea mult să visezi
Când vrei să crezi că și gheața-i caldă
Când soarele-ți aruncă țurțuri și nu crezi

Nu crezi, om trecut dincolo, că e vremea
Să te trezești, să miroși aerul toxic, poluat?
Revino la viață, trezește-te și pune-ți lumea
Pe un piedestal în vitrina gândului adunat!

Ai văzut perfecțiune, fericire, lumină imaculată
Un tărâm de dorințe sclipitoare, un tărâm fără regrete
Dar e asta ce-ți dorești? Mai este asta viață
Împlinită când nu mai e teamă, nu mai sunt secrete?

Greșești când spui că realitatea-i neagră-ntunecată,
Când crezi că nu mai are rost să lupți din nou!
Ești totuși om pe pământ, ființă tristă, încurcată,
E timpul să fii vocea victorioasă, nu un sec ecou!