„Dispariție…”

Negru în fața ochilor ațintiți în soarele
Închis într-o cutie ruginită. Ascuns…
Respirație grea, imagine pierdută-n apele
Unui lac fad, un loc de liniște cuprins.

Numai o stea hoinară mai încearc-a-nainta
Prin această lume adormită, vagă, seacă,
O stea fugară, un vis trimis spre a lupta
Cu gândurile gri ce nu vor să mai treacă.

Dar fărâma de lumină-i departe, rătăcită,
Dincolo de cenușa de amintiri arse ușor
Abia de-și poate lumina calea răsucită,
Creponată de voință și orgoliu cutezător.

Și se ridică, purtată de-o dorință-anostă
Sperând să se-mprăștie ceața adormitoare.
Dar cum și drumul înapoi, lumina o costă
Dispare, se-nchide-n cutia ruginită lângă Soare.