„O viață nu vrei să ceri”…

Purtat departe de-al victoriei vânt amețit
Vânt ce spulberă praful dintr-un vechi vis,
Ce stă să ucidă o speranță la primul pas greșit
Pleci… Dar te arunci legat la mâini într-al minții tale-abis.

Și te ridici, ca un spirit al dreptății nesfârșite,
Adulmecând amarul gust al greșelii ce urmează
A fi îndeplinită crud de furia sorții adormite
Îmbătată de parfumul nesăbuinței, vrăjitoarea trează…

Oare tu, suflet însetat de rateu și izbutință
Să crezi că victoria-i eșec? Să vrei să pierzi
Tot când viața-ți e acolo? Nu ai credință
De a fi cine ești? Te-ai pierdut pe tine? Nu vezi?

Dar privirea-ți este neagră, rece, ascunsă-n paradis…
Aștepți să vrei și vrei s-aștpeți un semn de nicăieri
Crezi într-un vis rătăcit, dar ești rătăcit în vis,
Nu vrei să știi, închizi ochii și cazi… O viață nu vrei să ceri.