În zadar…

Simțeam nevoia să mă descătușez cumva așa că iată:

În zadar împletesc sinapse obosite
De gânduri amare aruncate aiurea,
În zadar urmez stele vechi, trecute
Oprind războiul, îngropând securea

Nu are rost sa înving o creatura
Ce soarbe viața din ceruri seci.
Degeaba pun apă rece pe arsura
Când lumea e plina de nori reci.

Și acum dacă uit, ce-o sa se-ntâmple?
O să revin la lumea mea ascunsă,
O să renunț a-mi apăsa în van pe tâmple
Când sufletu-i iar prins în cursă.

Doar dacă voi visa din nou ca înainte,
Dac’oi deschide ochii, iar, la adevăr…
Nu voi uita că am acele albe ținte
Pierdute-n spațiu, după o coajă de măr.