„Trecutul nu mai contează…”

Privesc din nou cum luna se ridică-ncet
Mergând pe calea-mi luminată ușor
Și încerc floarea destinului să o accept
Pierdut de stelele ce-mi cântă-n cor.

Departe… Alerg dincolo de-orizont
Și încep a-mi căuta vestitul tren
Dând din groapă-n groapă ca un tont,
Încercând a încheia un nou catren.

Acum pădurea liniștii din nou mi se arată,
Locul unde strigătele-s risipite-n scrum
Dar îmi păstrez în continuare voința de-altădată
Nefiind nevoie gândurile să mi le-adun.

Dar îmi car povara într-un voiaj îndelungat
Fiind ghidat de steaua-mi călăuză
Și trec victorios prin negrul apăsat
Fără vreo-ndoială, regret sau scuză.