O, lume…

O, lume, ce arzi încet câte o speranță
De ce transformi voit lumina-n întuneric,
De ce faci să piară a vieții romanță
Încheind totul cu-n zâmbet isteric?

O, lume, ești ca un Joker păpușar
Cu mii și mii de sfori în flăcări albe,
Dar ai uitat că ne-ai lăsat acolo, în sertar
Pe noi, „rezistența”, văzătorii luminii oarbe.

Liberi! Îți putem tăia sfori una câte una,
Însă ca un fulger, am realizat
Că și celui ce vrea să descifreze luna
I se va răci flacăra, va fi eliberat.

Și totuși toți sunt orbi, sub vraja ta,
Tu, suflet abstract și trist.
Lasă-i măcar să spună „DA”,
O, lume, însorit-de-lună artist.