Astă seară a avut loc primul meci al Științei în grupele cupei EHF din acest sezon. Primul lucru care a impresionat a fost nivelul de…
De când am intrat în Radio Bloo, am încercat să înțeleg cum este cu muzica de azi, comercială. Concluzia la care am ajuns: manele electronice…
Seara trecută a avut loc un concert în Maya Caffe, cu protagonist, moldoveanul Pavel Stratan. După întârzierea oarecum așteptată, acesta și-a făcut apariția, și, puțin…
Mai sunt 10 zile până se împlinește un an de când am început a scrie pe acest blog, astfel că, pentru data de 12, urmează…
După cum am spus în anumite posturi anterioare, camera mea (o compactă de la Samsung) a murit, după cam 4 ani în care m-a servit…
Stare de suflu dulce ca mierea dar amar Ochi arși de soare, dar limpeziți în lună, Fericire sau tristețe, blestem sau dar Sunt opuse si…
Ieri (sau azi…) s-a terminat prima săptămână din cel de-al doilea semestru al anului școlar 2012-2013. Nu știu cum, dar parcă TOTUL mi-a mers foarte…
Presupun că toți am fost educați să îi respectăm pe cei în vârstă, dar mulți ne-am prins deja că e degeaba ținând cont că nu…
The WordPress.com stats helper monkeys prepared a 2012 annual report for this blog. Here’s an excerpt: 600 people reached the top of Mt. Everest in…
Noaptea trecută a fost o noapte „memorabilă”, dar exact cum am spus pe Facebook „yet another year is gone, yet another day to come”, dovadă…