
„Bacău, istorie adevărată”
Cu scuzele de rigoare pentru întârziere, țin să menționez un eveniment important ce a avut loc joi la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” și anume prezentarea cărții „Bacău, istorie adevărată” de prof. dr. Dumitru Zaharia. Este o carte la care s-a lucrat timp de aproximativ 50 de ani pentru a aduna atât resurse cât și documente din arhivele statului și a prezenta în detaliu toată istoria orașului lui Bacovia.
Prezentarea a avut loc în fostul amfiteatru și a adunat laolaltă elevi interesați de istorie și profesori. Prezentarea a fost deschisă de Andreea Sînziana Nechita (președintele consiliului elevilor) și continuată de reprezentantul editurii Babel, ca mai apoi, însuși prof. dr. Dumitru Zaharia să ia cuvântul. Cartea este una cel puțin interesantă pentru că oferă informații ce nu pot fi găsite nicăieri, detalii din documente ce au fost „rătăcite” în arhive, iar cei 50 de ani de muncă își spun cuvântul.
În continuare vă las cu câteva poze de la activitatea organizată pentru prezentarea cărții…