Nesimțirea și simțul de observație
McDonald’s îmi oferă încă o ocazie să urmăresc comportamentul unor oameni care au probleme de acceptare a condiției actuale și vă prezint în această postare un personaj atât de josnic încât este în stare să-și lase copilul fără una din gustările preferate din cauza câtorva minute pierdute (ca tot omul) la coadă.
Ajung la McDonald’s și văd că sunt doar 2 case deschise, așa că mă așez, alături de prietena mea, la coadă. În stânga, la o casă închisă, personajul nostru, ce a vrut să fenteze coada, devine din ce în ce mai agitat și când vede că prietena mea dă comandă, îi sare muștarul (pe care nici nu-l cumpărase) și țipă la casieriță „alo, pe ea o servești, iar eu că stau aici de un sfert de oră nimic?!”. Domnișoara din spatele tejghelei se adresează (prea) frumos înapoi menționând că acea casă este închisă. Individul văzând că i se dă peste nas în cel mai elegant mod cu putință încearcă din nou „dar manager ai?”. La 2 metri mai la stânga era managerul casieriței (tot o domnișoară) care este primită cu un călduros „asta e o nesimțită!”. Instinctiv m-am abținut din a râde și am urmărit povestea. Casierul celălalt revine din spate și se oferă să-l servească pe individ la sfatul managerului, dar personajul pufăie mai rău decât Mocănița și pleacă furios.
Cine pierde aici? Copilul dânsului care, fiind afară, nu pricepea de ce tatăl lui a ieșit de pe ușa de la Mc fără a avea ceva în mână. Una peste alta, concluzia serii e că omul fie era nesimțit, fie nervos, fie nu avea simțul de observație îndeajuns de dezvoltat cât să vadă că la casa aia NU se servește (fie pe toate 3).
