Când problema abstinenței devine o ipocrizie
…sau când biserica se bagă prea mult în viața tuturor. De ceva timp, un nou subiect destul de important a început să fie dezbătut în media, punând actualul examen de bacalaureat în planul al doilea, și anume abstinența versus educația sexuală în școli.
Trec de partea în care îmi expun părerea cum că acest subiect se suprapune prea mult cu bacul (pe metoda câinii latră, ursul merge) și ajung la una din marile probleme ale României: influența prea mare a bisericii în stat. După cum prea bine știm (subiectul a fost mestecat și rumegat peste tot), totul a început când câteva asociații ce au legături cu Biserica Ortodoxă Română au cerut ca în sistemul educațional să se impună ideea abstinenței până la căsătorie pentru că „așa trebuie, așa este mai sănătos” fără să vină cu argumente logice care să sprijine teoriile și să le adapteze la anul 2015. Această inițiativă vine după „victoria” bisericii în contextul orelor de religie, pe care mulți elevi le fac acum datorită părinților și/sau datorită profesorilor de religie care, prin diferite metode de mituire și/sau șantaj au reușit să convingă și să „aibă numărul” de elevi.
Ca răspuns la această inițiativă, tineretul a venit (din nou) cu propunerea introducerii educației sexuale în școli pentru a sprijini informarea corectă a adolescenților cu privire la sexualitate și consecințe. Astfel a început un duel între informare și impunere, între educare și îndoctrinare și (cred că cel mai important) între biserică și tineretul secolului al 21-lea, cele 2 tabere venind pe de o parte cu învățătura veche „de necontestat” și de cealaltă parte cu dovezi, studii medicale, psihologice și sociale. Presiunile asupra Ministerului Educației devin tot mai mari cu cât ambele părți se atacă reciproc fără vreo șansă să ajungă la un consens.
Totuși, suntem într-o lume care a avansat foarte mult și în care consider că nu-și mai are locul ideea de abstinență până la căsătorie care, dacă era încălcată, sau dacă femeia a mai fost căsătorită (și are copil) sau dacă nu este gospodină aduceau, cu sine, dispreț din partea rudelor bărbatului. Tinerii sunt puternic bombardați de către mass-media infectă, unde publicitatea sexului nu mai este tabu, ci la ordinea zilei, implicarea părinților în educarea sexuală a copiilor e din ce în ce mai scăzută (fie dacă vorbim de prevenire de orice fel sau despre efecte), iar informația disponibilă este destul de fragmentată, toate acestea contribuind la creșterea numărului de minore având sarcini nedorite, de persoane afectate de boli cu transmitere sexuală, de fete care spun „n-am știut” atunci când se trezesc că a apărut o consecință negativă.
Sexul nu este ceva în care te poți arunca cu capul înainte (bine, nu în felul ăla 🙂 ), dar nici să insinuiezi că nu e voie pentru că „așa zicem noi” nu poți. Omul modern are nevoie de explicații, are nevoie de informație, are nevoie să bage bine la tărtăcuță ca să-și judece propriile acțiuni, iar în acest context, religia, ce insistă a fi ascultată, dar NU înțeleasă, alături de cei îndoctrinați de aceasta, nu au ce căuta. Ca o paranteză, singurii care înțeleg cu adevărat mesajul religiilor sunt cei care nu aparțin niciuneia dintre religii.
