Bună dimineața, România!

*yawn*… Da, casc, casc cu poftă privind certurile atât de obișnuite, atât de banale, atât de copilărești între cele două tabere adverse. Ce se petrece acum în România nu este democrație, ci, mai degrabă, un joc de „eu sunt cel mai bun” între doi copii ai căror tați sunt fixați, încă, pe a da sfatul „mai bine să plângă mă-sa decât să plângă mă-ta”.

Avem de pus ștampila pe o hârtie vineri ca să dovedim că suntem democrați, iar asta este un lucru stabil, fix. Ceea ce nu este tocmai clar este „ce să alegem ca să ne fie bine?” Sincer, nimic. De vreo 25 de ani, Românii aleg doar răul cel mai mic și visează la cai verzi pe pereți trăind cu frica comunistă că dacă zic ceva, automat sunt băgați la jgheab. Facebook-ul a explodat cu politică, oriunde mergi, vezi afișe, deschizi televizorul, politică, citești ziarul, politică, iar toate astea degeaba, pentru că această clasă politică nu mai oferă încredere. România nu a avut curajul și nici n-o să-l aibă să plece de la 0. Niciun politician nu va avea curajul să zică punct și de la capăt.

Astăzi avem în scenă viitorul pe o balanță care pare a fi 50-50. Pe de o parte este Victor Ponta, actual premier, om al cărui program este de stânga. Cu prea puțină răbdare, acest om este capabil de a lua o decizie rapidă, dar fără certitudinea că decizia este cea corectă. Politica sa este îndreptată spre est, oferind o a doua deschidere pentru România și repararea relațiilor cu Rusia și China (mișcare înțeleaptă de a căpăta o neutralitate morală într-un plan extern agitat). Însă vestul nu-l privește cu ochi buni, iar asta poate aduce discuții și critici de la Uniunea Europeană. În timpul unei campanii mizerabile bazate doar pe antireclamă la ceilalți candidați, Ponta și-a creat un mic cult al personalității și a copiat modelul american pentru a se „arăta” poporului ca fiind un om ce ține la țara lui. Din nefericire, diplomația îi lipsește, iar asta dăunează unui șef de stat.

Pe de altă parte îl avem pe Klaus Iohannis. O apariție destul de neașteptată acum aproape doi ani, când USL încă exista și se aștepta un „cuplu” Antonescu-Ponta. Cum scena politică în România s-a destabilizat și s-au schimbat multe tabere, Iohannis, cu experiență în domeniul administrativ ca primar al Sibiului, ajunge candidatul pentru ACL. Programul mai stufos, mai liberal, îl face unul din preferații tinerilor, dar este privit cu ochi răi de către oamenii care țin la valorile tradiționale și nu vor să fie conduși de un „străin” în condițiile în care Iohannis este un sas ca origini. Un om prea calm, aparent prea cu capul în nori, Klaus Iohannis dovedește că este un om al științelor exacte, că are origini nemțești și că nu este candidatul potrivit celor obișnuiți să fie dați peste cap de un discurs demagogic. Deși calm, nu evită nicio șansă de a da lucrurile pe față, de a le spune direct, fără să se gândească la consecințe. Calculat peste măsură și prea opac pentru România, Iohannis împlinește această scenă din teatrul politic al anului 2014 și reușește, cu tot cu o campanie prea „nemțească” să atragă oameni într-un curent anti-Ponta perceput ca un curent al dreptei.

Sincer, Iohannis îmi amintește de domnul diriginte din liceu (deh, amândoi profesori de fizică) văzând felul în care cerea să-și încheie ideea. Numai la domnul Ciobanu am mai auzit răstit „băiete, când cineva vorbește într-o discuție serioasă, toată lumea tace și îl ascultă”

Acum, ieșind din paranteză, Sunt 60-40 pentru unul din candidați, dar zile mai sunt până la alegeri așa că, dacă voi cei ce numărați voturile găsiți buletine cu ștampilă pe ambii candidați, s-ar putea ca unul să fie al meu. Acum, ca să fie în temă, hai să punem pe buletine ce zicea domnul Buhnici acum 5 ani:

[youtube https://www.youtube.com/watch?v=WRbcszMkJXQ?rel=0]