„Nu uita de unde ai plecat”
Oh, ce îndemnuri profunde, nemaipomenite, dar scoase cu cleștele de cuie din ventriculul stâng zgâriind corzile vocale ca un șmirghel pe o chitară ajung să aud deseori… Sublimitatea acestor fraze este cu atât mai mare cu cât cel care a avut curajul să scoată capul din pâsla majorității ajunge să fie înduplecat de cel care a spart sămânța la colțul blocului și a bătut pasul pe loc…
Aici nu vorbesc de generații cu șanse diferite… Vorbesc de acei inapți care deși au plecat pe același picior ca și cei care chiar au avansat, au preferat să nu se obosească să miște și cealaltă copită. Acei oameni lipsiți de o motivație, dar care găsesc mereu ceva de care să se plângă în legătură cu viața lor, acei care așteaptă totul mură-n gură care văd că dacă nu le iese, să moară și capra vecinului, că a lor e în comă de ciudă…
Și cum să moară, dacă nu de supărare, de melancolie („crăpa-i-ar capu’ caprei cum o crăpat piatra-n patru”), amintindu-i omului care a pus umărul la treabă și capul la contribuție de rahatul din care au pornit amândoi, rahat în care poate nu au intrat pentru că au vrut, ci pentru că mai mult nu s-a putut. Apar și felicitările, spuse, parcă, formal, cu juma’ de gură, dar capul omului și așa stresat de viața complicată pe care o duce (dar care nu e ignorant) îi este umplut cu grămezi de tâmpenii debitate fără vreo logică de câte o minte prea odihnită, care nu a avut voința de a produce nici măcar 5% din ideile care l-au realizat pe cel care în trecut „îi era egal”…
Ăștia sunt oamenii care te vor în trecut, oamenii cărora le e ciudă că nu au, dar nici nu vor să facă ceva în legătură cu asta… Sunt oamenii care se încred în promisiunile vreunui politician care nu cunoaște vreo formă de responsabilitate, oamenii care visează la cai verzi pe pereți, oamenii care ar da un pumn pentru o țigară pentru că e mai simplu și mai amuzant să faci asta decât să te faci util într-o lume în care dacă nu faci nimic, totul e pe pielea ta.
Nu! Oamenii trebuie să-și amintească de efortul depus, de zilele de muncă în care toți ceilalți își făceau de cap pe banii lui tata, cum au ajuns acolo, nu de unde au plecat! Pentru că asta ne face pe noi unici: calea pe care am ales-o!
