Pași mici în soluționarea unor probleme mari de mediu – Comunicat de presă

Elevi de la Colegiul Tehnic de Comunicații ”Nicolae Vasilescu-Karpen” Bacău au pornit sa faca investigații despre colectarea deșeurilor care provin din consumul propriu al populației și al instituțiilor. Acești adolescenți, Solomon Mihaela (XI C) și Iancu Gabriel (XI E) care s-au ”înrolat” ca tineri reporteri pentru mediu, urmand programul YRE (Young Reporters for the Environment) de bună voie și convinși de importanța și impactul acestuia și interesați să traiască într-un mediu mai curat sunt preocupați să găsească soluții pentru conștientizarea populației, pentru a deveni consumatori mai raționali și atenți la modul de depozitare al deșeurilor. Ei încearcă colaborări cu diverse persoane fizice, dar și cu instituții, pentru colectarea și gestionarea corectă a propriilor deșeuri, căutând exemple de bună practică, dar și metode de corectare a unor atitudini indolente și delăsătoare.

Sub îndrumarea d-nei laborant, ing. Andronic Daniela, ei au inceput timid, dar au descoperit rapid probleme de mediu care stau la îndemana oricui să le rezolve. Important este să iei atitudine și să acționeze ca să poți îndrepta ceva.

Ignoranța ne distruge calitatea vieții!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *