Ce e un blog/blogger?

De curând am văzut o bombă a blogosferei sau a ceea ce credeam că e blogosfera. Eu, Adrian, scriu aici de aproape 2 ani de zile și nu credeam să ajung așa de departe cu acest web log (da, de aici prescurtarea de blog). Acum stau și mă uit, în special la noii bloggeri care, de fapt sunt doar „jurnaliști juniori” care vor să iasă în evidență și mă gândesc că deja blogosfera se contaminează tot mai mult și se transformă tot mai mult într-o sursă de informații generale în loc de acel spațiu virtual în care se adună și se confruntă opinii.

Păi, scuză-mă, ăla nu mai e blog, e doar un site de știri, pentru că de cele mai multe ori, postările devin formale, influențate de „nevoia de cititori/urmăritori”, tratează subiecte generale cu 2-3 cuvinte, uită ce e un blog de fapt și face tot posibilul să iasă în evidență printr-un DSLR la gât și 30-40 de poze la 1-2 evenimente… Lumea crede tot mai mult că blogul le aduce bani, că e o afacere profitabilă și își consumă timpul cu un pseudo-jurnalism care se dovedește a dezvolta doar tupeul, nevoia de atenție și impresia că sunt superiori și au dreptul la orice doar pentru că scriu pe internet.

Apoi sunt cei ce copiază. Ideea de web log (JURNAL WEB) este că fiecare are o opinie și o viață proprie. Bun, nu e bine să scrii tot despre viața ta pe blog, dar măcar pune-ți opinia, nu o copia pe a altcuiva pentru că poate x sau y a lucrat mult la acea postare. Mi s-a întâmplat o dată ca cineva să-și însușească o postare de pe „Povestea mea” și l-am făcut cu ou și cu oțet până a șters ce a copiat. Înțeleg că poate nu ai același exercițiu ca cei mai vechi în „meserie”, dar dacă nu încerci să evoluezi, ce mama naibii faci? O să copiezi până ți se taie craca la vreun examen/interviu serios?

Nu! blogger e cel ce în și printre articolele de actualitate are și idei, păreri proprii, blogger este cel care scrie pentru că așa dorește, nu pentru că vrea să fie cineva, blogger e cel care vrea, dar e conștient că nu poate să schimbe o mentalitate de grup, blogger e cel care luptă pentru o cauză, blogger este cel care realizează când e călcat în picioare și se opune. Așa că, stimați pseudo-bloggeri, dacă nu știați toate astea, vă rog să nu vă mai mândriți cu ceea ce faceți, ci spuneți că țineți un mic site de știri pe internet și atât.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *