Microsoft a cumpărat Nokia

Din câte știți, de ceva vreme, smartphone-urile de la Nokia au Windows Phone pe ele. Ei bine, exact cum a fost preconizat, Microsoft a făcut o mișcare destul de importantă și a cumpărat de la Nokia DIVIZIA DE TELEFOANE MOBILE. În concluzie, ăsta este sfârșitul a ce a însemnat până acum marca Nokia.

Înțeleg, inginerii sunt aceiași, proiectanții și designerii la fel, dar nu mai e aceeași senzație când spui „dacă-ți dau un Nokia de cap, rămâne acolo” și „uite, fraiere, e de la Microsoft”. Glumesc 😀 … La o adică, fără Microsoft, Nokia ar fi pierit, numai nostalgicii ducându-i lipsa, însă mișcarea de a face parteneriat cu Microsoft, considerată neinspirată la acel moment a fost salvatoare pentru numele „Nokia”. Dar din nefericire, doar a fost, pentru că următoarele smartphone-uri vor păstra doar titlul de „Lumia” și atât.

Personal mi-a plăcut direcția aleasă de Nokia, aceștia renunțând la învechitul symbian și la încercările de a face un combatant pentru Android, punând stabilitatea și design-ul simplist pe primul loc, iar această achiziție era evidentă. Sper ca telefoanele finlandeze să-și păstreze toate caracteristicile care au definit nokia ca marcă și să se dezvolte în continuare la fel.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *