Incendiu în lunca Bistriței (din nou)

După ce alaltăieri nu v-am plictisit cu un articol despre un incendiu de pe malul stâng al Bistriței, din dreptul Insulei de Agrement (din lipsă de poze/material), iată că acum vă stresez cu incendiul de azi, de pe malul DREPT al Bistriței, de lângă faleză.

DSCN1700

Ei bine, azi, pe la ora 4, mergeam liniștit prin Parcul Catedralei în căutare de… naiba știe ce (ce-i drept, doar mă plimbam cu bicicleta) și am văzut un fum negru cum vine dinspre Podul Șerbănești. Atunci am avut un deja-vu, și ca să nu pierd din nou imaginile, am plecat în viteză, alături de Vlad Ababei, spre pod. Ajunși acolo, sursa fumului era (destul de evident), vegetație arsă, dar flăcările nu conteneau, ci mai degrabă înfruntau vântul care le purtau spre apă, și se îndreptau spre faleză. Dar pompieri: Ciu-ciu.

DSCN1708

Peste alte 5 minute, 4 autospeciale de pompieri au intrat pe faleză, iar după alte 2 minute, pompierii au început să pompeze apa spre flăcări (oarecum inutil, având în vedere vântul puternic). Deci, am ajuns mai repede din Parcul Catedralei PE BICICLETE decât Pompierii cu mașinile (ok, distanța e mai mare, dar eu au stradă, girofar ȘI MOTOR, iar noi am văzut fumul în timp ce ei au fost chemați prin telefon la 112).

Panorama incendiu 1

Incendiul, împărțit în 2 focare, a fost avantajat de spațiul deschis, vegetația uscată și vântul (care, slavă Domnului, a bătut dinspre vest), deci nicio șansă pentru vreun om să oprească asta. Flăcările au ajuns (și dacă nu mă înșel, au depășit) 5 metri înălțime. După o întrebare pusă unui pompier, „aflu” ceva ce era destul de evident: focul a fost început de un om (intenționat sau din greșeală nu știu, dar toată lumea îi consideră vinovați pe pescarii ce nu au loc de vegetația uscată). Totuși, fumul negru și foarte înecăcios a dovedit încă o dată că zona asta este o groapă de gunoi.

DSCN1726

Pentru mai multe poze puteți intra aici (sunt needitate), sau la colegul meu: Vlad Ababei (unde aveți și ceva mai multă calitate). Vă ofer și un scurt video.

[youtube http://www.youtube.com/watch?v=WjMz38jofGM&w=560&h=315]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *