Cand nu ai ce sa faci te uiti la Eurovision

Ieri seara, după ce am fost prin oraş am decis să urmăresc ce a mai rămas din Euro-shit-vision, şi anume rezultatele voturilor… Pe lângă faptul că nu pot crede cum nişte idioţi au putut vota la selecţia naţională de două ori la rând nişte tâmpenii, prezentatorii care stăteau bine-merci în studio în Bucureşti mai aveau speranţa la un loc superior… Şi numărau ţările una după alta “ăştia nu ne-au dat nimic, nici ăştia” şi tot aşa. Păi cum poţi să ai pretenţii când trimiţi la un concurs serios european o femeie care cântă o nu-ştiu-ce-limb-gleză având ca spectacol principal o manea uşor modificată (chestia cu “ri-pa-pa…”), 3 artificii (pentru atmosferă, bre) şi un tip în pantaloni super-strâmţi care ţopăie cu un acordeon în mâini.
Zvonurile nu s-au confirmat nici anul acesta în legătură cu reprezentantul Armeniei. Ce-i drept nu prea m-am interesat nici la selecţia naţională, nici la semifinală, dar, exact cum am şi crezut, Serj Tankian nu a participat.
Revenind, voturile au fost de cele mai multe ori oferite vecinilor sau ţărilor în relaţie politică bună între ele, cu excepţia Suediei, ţară “aleasă” (pentru că victoria detaşată in ciuda melodiei cam slăbuţe mă face să cred că e ceva putred la vecinii lor) ca viitoare gazdă a concursului.
Tot respectul meu pentru Turcia acum un an sau doi când au trimis o melodie atât de nepotrivită încât a demonstrat cu uşurinţă nesimţirea la care a ajuns acest pseudo-concurs care pasează o ştafetă de la o ţară la alta ca să ascundă o neregulă financiară sau politică.