Home, sweet home…
După o săptămână de distracție, parcă porțile unui vis frumos – Spania – s-au închis din nou. Astfel am rămas cu inima împăcată (pentru că am văzut că se poate), cu o căruță de amintiri și cu un breloc cu F.C. Barcelona (ma rog… restul sunt personale). Am văzut lucruri pe care nici nu le credeam posibile, am fost martorul desfășurării în mod normal a unei săptămâni într-o societate civilizată, m-am simțit ca acasă printre glasuri de români care au avut curajul, determinarea și tăria de caracter capabilă de a lăsa totul în urmă și de a o lua de la capăt acolo.
Aș face acum o listă cu tot ce m-a impresionat, dar v-aș plictisi sau ar părea că vă fac în ciudă așa că voi puncta doar câteva locații și câte o scurtă descriere:
1. Cullera: Situată la ~20km sud de Valencia este o stațiune turistică de pe litoralul estic al Spaniei. Plaja se întinde cât vezi cu ochii, efectele mareei sunt foarte vizibile, iar valurile, perfecte – de altfel- lovesc cu putere atât țărmul cât și pe orice înotător care se avântă mai departe (nu întrebați).
2. Peniscola: Situată la mijlocul distanței dintre Barcelona și Valencia, are ca atracție principală un castel situat pe marginea Mării Mediterane. Deși interiorul nu este la fel de spectaculos precum Cetatea Neamțului, pot spune că am rămas surprins de faptul că există acolo (în „cetate”) case de locuit. O situație comică a avut loc când tatăl și cu unchiul meu au adus în discuție cumpărarea ipotetică a unei locuințe acolo, comicul fiind un locatar care dând cu mătura în fața propriei uși ne surprinde (de 2 ori) cu replica „Hai că ți-o vând eu” într-o română perfectă.
3. Valencia: Aș sta să vorbesc despre acest oraș ore în șir, dar o să marchez câteva lucruri… În primul rând gara – o gară imensă cu porți de verificare a biletelor, cu trenuri de ultimă generație și cu reclame în limba… Română. Apoi Corida – unde a avut loc un concert Pitbull (no problem for me) și Maroon 5 (why, God) pe care l-am ratat. Pe urmă merită menționat „Muzeul muzicii” care este un fel de clădire a operei, un minunat stil arhitectural, lângă care se afla Oceanograful. Ce pot să spun despre acesta din urma… De la rechini la foci, la spectacole cu morse și delfini pe care mi-au redus sufletul la nivelul de inocență al unui copil de 10 ani, dar mi-au și amintit că e posibil să fi făcut o greșeală când am renunțat la sărituri în apă, singurul sport pe care l-am practicat în speranța că voi performa. Centrul Valenciei este unul practic înghesuit, dar plin de istorie, de oameni primitori și total lipsit de hoți de buzunare.
4. Chiva (de fapt cred ca de aici trebuia să încep) a fost „satul” în care am stat timp de o săptămână. De ce am pus cuvântul satul între ghilimele? Ei bine, acest „sat” este un orășel de dimensiunea Romanului sau cam un sfert de Bacău. Are tot ce îi trebuie pentru un oraș care continuă să prospere, să se dezvolte.
Acum nu mai găsesc cuvintele cu care să continui descrierea..
