Muzica BUNĂ și muzica de azi

De când am intrat în Radio Bloo, am încercat să înțeleg cum este cu muzica de azi, comercială. Concluzia la care am ajuns: manele electronice compuse de zeci de xeroxuri umane. Subiectele tratate (femei, bani, dușmani), versuri idioate, comparații fără sens și un ritm anost sunt rețeta succesului către „inima” tinerilor, rețetă adoptată cu succes de multe trupe și mulți „muzicanți” supraapreciați.
Am făcut o probă cu niște colegi de-ai mei: le-am dat să asculte HIM – „Wings of a butterfly” și Metallica – „Nothing else matters”, fără să le arăt numele melodiei și trupa și le-am cerut să ghicească măcar cine cântă. Evident că nu au știut și evident că au rămas impresionați când le-am zis că este vorba de aceste trupe dovadă că nu au habar că există mai multe tipuri de Rock, fiind considerat mai violent decât Hip-Hopul și RAP-ul (de altfel, ascultate destul de frecvent de cei frustrați de propria țară. NU ÎI INCLUD AICI ȘI PE ASCULTĂTORII DE HIP-HOP/RAP ce, în general, nu au nimic împotrivă cu celelalte genuri).

DSCN0098_wm

Percepția asupra genurilor de muzică este una greșită, până și POP-ul fiind considerat „vechi” sau „trecut”, ca să nu mai zic de reggae-ul ADEVĂRAT (zic adevărat pentru că acum e „cool” să adopți stilul reggae, deși turma nu are habar de istoria și proveniența acestui gen muzical și îl „beat-uiește” ieșind un hibrid cu hip-hop).
Muzica seacă, cu un ritm continuu și cu cât mai puține și mai provocatoare versuri, dar cu un videoclip ce tinde spre pornografie reprezintă prezentul. Viitorul se arată mai urât: generația Disney, scufundată în „tristețea” serialelor de genul „Pariu cu viața” se apropie, iar sexualitatea exagerată, sinuciderile și „inimile frânte” ale puștimii se vor reflecta în muzică și toți care se cred „cu talenturi”, își vor afișa creațiile seci, fără imaginație lumii întregi, care îi va promova pentru că „deh, așa este toți”…

Nu consider că exagerez în vreun fel și voi continua să promovez muzica bună deși știu că voi fi criticat de toți fițoșii cu gura PREA mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *