Doar câteva ore până la Înviere
Azi este ajunul Învierii, cea mai importantă sărbătoare a religiei Creștine, deci agitația este în floare. Toți, care mai de care, vor să își termine cât mai repede ultimele pregătiri pentru această sărbătoare, „perfecțiune” și „tradiție” fiind cuvintele cheie. Se simte deja mirosul de drob, friptură de miel, sarmale, pască și, desigur, cozonac.
Dar, cum ieri am fost prea obosit să mai scriu un articol, am decis să nu vă mai stresez și mai tare cu momentul de la miezul nopții și să relatez, pe scurt, ziua de ieri.
Sincer, trebuia să mai scriu o pagină din „Jurnalul de bicicletă”, dar l-am lăsat baltă pentru o zi din cauza traseului care m-a solicitat puțin (problema principală fiind… dosul). Traseul a fost: stadion – barieră poliție – pasaj – unități militare – centrul de afaceri – Narcisa – Ura – CET – Letea Veche – Șerbănești – Parcul Catedralei – Bazin de înot – acasă. Ce-i drept, traseul a fost solicitant doar până m-am obișnuit, și, ca un bonus, mi-a oferit niște perspective foarte bune pentru niște poze.
Pe la Centrul de afaceri, vântul bătea din sud, deci a trebuit să pedalez ca nebunul LA VALE, ca să nu mai zic că am urcat dealul pe treapta cea mai mică de viteză.
După, am luat-o printre blocuri (pentru umbră) ca, pe urmă, să înfruntăm deja celebra Strada Chimiei. Ajunși la CET, m-am oprit pentru câteva poze, de asemenea și la Pista de Karting.
Aventura a continuat pe podul de peste Bistrița unde am evitat vreo 2 TIR-uri și am admirat „valurile” provocate de vântul care bătea tot mai puternic. De menționat este umorul sec al unui TIRist care a luat curba dinainte de canalul de fugă din lung și m-a forțat să trag cât mai pe dreapta (se vedea pe fața lui cât de „hilar” este acest umor din plictiseală).
Până în Șerbănești totul a fost liniștit (mai puțin câinii care parcă voiau să rupă gardul doar ca să ne latre de la juma’ de metru și nu de la 5-10 metri (daaaa… doar să ne latre – sunt sarcastic), așa că am ajuns foarte ușor în Parcul Catedralei unde ne-am putut odihni. Am avut parte de veselie copilărească, de un porumbel care s-a decis să bea puțină apă, dar și de… manele.
Da, un grup de… bronzați se plimba prin parc cu o boxă portabilă legată la un… iPhone (cred), cu manele date la maxim. Doamne, să fi prins un grup de rockeri că visau ăia numai chitară electrică (păcat că încă era lumină).
În fine, drumul către Bazin a fost pe o porțiune off-road (nu întrebați), iar odată ajunși jos, am avut pretenția de a „fi în rând cu lumea”, așa că am scos camera și am făcut o poză lalelelor (sau… ce-a mai rămas din ele).
Am ajuns acasă rupt de oboseală, deci „the final destination” a fost PATUL. Revenind la ziua de azi, vă aștept la miezul nopții la Înviere (voi fi la biserica de la Pompieri). Hristos a… (nu, nu încă).
