Promisiunile astea…

„Rămân stupefiat de câtă nesimțire există în unii referitor la munca altora și de felul în care aceia o ascund în spatele unei măști. Este acea categorie de oameni care îți spun în față numai chestii care să-ți convină, chestii care să te facă să crezi că te apreciază, că vor fi alături, bla-bla-bla, iar imediat cum se întorc cu spatele îți devorează și ultimul fir de integritate personală precum un urs flămând sau o târfă lipsită de atenție și își asumă TOATE PROMISUNILE asemenea unui câine comunitar ce își asumă responsabilitatea față de cei din jur mergând singur să-și facă antirabicul.

Dar cum toate au un scop, și această prefăcătorie ieftină ce transformă căcatul în lapte și miere tinde spre ceva… Acel ceva pot fi ori avantaje directe din partea persoanei mințite cu o nerușinare specifică cimpanzeilor, ori dorința de a fi „popular” (asta se manifestă laolaltă cu sindromul ass-kissing-ului), sau pur și simplu este în sânge. În toate cele 3 cazuri, „bolnavul” prezintă următoarele simptome: pseudo-zâmbet  lipit cu superglue, voce ușor scârbită (deh, de la rahatul mâncat) sau vorbit pe nas, gesturi fizice ce amintesc ușor de acea specie ce denotă involuția umană (AKA cocalarii) și altele.

Aceste persoane lipsite de coloană vertebrală fac orice să-și atingă scopul și deși sunt mai jos pe scara periculozității față de pupincuriști, nu trebuie uitați. Prevenție (pentru cei normali): o palmă după cap, un șut în fund, nebăgarea acelor personaje în seamă și îndrumarea lor spre o vizită la pubelă sunt cele mai sigure metode de a vă apăra de nervi în viitor (fie el apropiat sau îndepărtat). Momentan nu există un tratament, dar se speculează că punerea în același mediu închis a două astfel de persoane poate duce la pupincurism reciproc, deci specialiștii au o pistă pe care o verifică…”