Fulbright Summer School Bacău

Cum, de obicei, lucrurile interesante și care te pot ajuta să te dezvolți nu sunt prea cunoscute/promovate, pot spune că am avut (oarecum) norocul de a-mi fi aduse la cunoștință detalii despre o școală de vară finanțată de Ambasada Statelor Unite. Acest articol nu este, deci, nici meritul meu și nici munca mea, ci ale lui Ștefan Radu, elev al C.N. „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, în an terminal care a ținut ca tot mai mulți să audă despre această oportunitate. În rândurile ce urmează vă voi expune mot-a-mot mesajul lui:

„Dacă ești licean băcăuan toamna aceasta ai oportunitatea de a participa la o școală de vară care se organizează destul de rar în România. Este vorba de o școală de vară cu un program intens de 3 zile (10-12 septembrie) organizat sub egida Comisiei Fulbright din România cu finanțare integrală din partea Ambasadei Statelor Unite.

Organizatorii își propun să ajute liceenii din județul Bacău să se familiarizeze cu valorile culturale și tipul de învățământ din SUA, și totodată să le arate care sunt șansele de a fi admiși să studieze în Statele Unite cu bursă. De asemenea, elevii admiși vor învăța cum sa selecteze universitățile la care vor să aplice și cum să pună la punct o aplicație de succes. Datele oferite de Comisia Fulbright ne arată că, de câțiva ani, să studiezi in SUA cu bursă completă nu mai este un vis.

Dealtfel, în anul academic precedent universitățile americane au oferit celor 765.000 de studenți internaționali burse în valoare de peste 8 miliarde de dolari, iar cei 1.600 de români au parte de finanțare generoasă din partea universităților la care studiază. Deși participarea este gratuită, iată care sunt cerințele minime care trebuie să le îndeplinești pentru a fi admis la această școală de vară: – să fii elev în clasa a 10a, a 11a sau a 12a la un liceu din județul Bacău – media generală pentru anul de studiu anterior să fie cel puțin 9 – media 10 la purtare (tot pentru anul de studiu anterior) – să scrii un scurt eseu – să rogi un profesor să te recomande – să trimiți eseul și recomandarea până duminică, 1 septembrie.

Un lucru pe care l-am apreciat la procesul de aplicare pentru școala de vară este faptul că acesta este holistic și că îl putem folosi ca antrenament pentru admiterea în SUA. Formularele de aplicare însoțite de mai multe detalii despre proiect puteți găsi pe siteul comisiei ().”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *