Gala Star 2015 | ediția a X-a

După ce anul trecut am fost prezent la Gala Star cu articole și fotografii, anul acesta am decis să accept invitația de a fi partener media, deci și anul acesta voi fi prezent la teatru la fiecare recital. Fiind o ediție aniversară (a zecea) am încrederea că va fi ceva cu adevărat special.

În cele 5 zile ale Galei Star voi comenta, ca și anul trecut, fiecare recital din concurs și, sper, vă voi prezenta imagini de la toate recitalurile extraordinare, dar vă invit personal la teatru pentru a vă face singuri o idee despre fiecare recital, pentru că nu sunt critic de teatru, deci nu pot oferi o descriere calificată despre aceste spectacole și fiecare persoană își poate forma o idee proprie și subiectivă (inclusiv eu) despre sentimentele exprimate de către cei de pe scenă.

În următoarele rânduri vă prezint comunicatul de presă al Teatrului Municipal „George Bacovia”:

Teatrul Municipal „Bacovia” şi Primăria municipiului Bacău organizează în perioada 24 – 28 aprilie 2015 cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR”, festival-concurs internaţional care se adresează artiştilor cu posibilităţi de expresie deosebite, valorificate în toate formele de spectacol de tip one-man-show: teatru, teatru – dans, teatru de animaţie, teatru – circ, pantomimă, stand-up comedy s.a.m.d.

            Gala STAR are caracter competitiv. Un juriu format din profesionişti ai teatrului naţional şi internaţional va desemna câştigătorii dintre cele mai valoroase recitaluri înscrise în competiţie, acordând:

  • Marele Premiu şi Trofeul Galei STAR
  • Premiul pentru cel mai bun one man show
  • Premiul pentru cel mai bun one woman show

            La acestea se adaugă Premiul onorific “Ştefan Iordache”, acordat de un juriu de elevi din liceele municipiului Bacău, şi Premiul “Dinu Apetrei”, oferit de actorii din Teatrul Municipal “Bacovia”.

Anul acesta vor concura pentru premii actorii:

1.. Baczó Tünde“7/7”. Spectacol de teatru-dans. Teatrul Maghiar de Stat “Csiky Gergely” Timişoara. Regie&coregrafie: Baczó Tünde
2. George Ciolpan “Pasărea în văzduh”. Recital de pantomimă. Producţie independentă, Braşov. Regia: George Ciolpan
3. Matei Chioariu „Seeking wild”. Monolog din spectacolul „LSD Theatre Show”. Regia: Horia Suru. Spectacol interactiv. Producţie Doctor’s Studio, Bucureşti.
4. Kocsardi Levente “Arta pârţului sau Conferinţa Daliniană a contelui De La Trompette”, pe texte din „Jurnalul unui geniu”, de Salvador Dali. Regia: Kocsardi Levente. Producţie a Asociaţiei Culturale “Arte Factum”, Timişoara
5. Adrian Loghin “I.O.N.A.”, adaptare după Marin Sorescu. Regia: Danni Ionescu. Teatrul « Mignon », Bucureşti.
6. Ada Lupu«De ce». Dramatizare după «De ce fierbe copilul în mămăligă», de Aglaja Veteranyi. Regia: Dumitriana Condurache. Proiect independent, Iaşi.
7. Dana Maria Marineci„XXE-uri”, după „E”-uri şi „Proiectul XX”, de Alina Nelega. Regia: Irina Crăiţă Mândră. Producţie independentă, Bucureşti.
8. Isabela Neamţu „Laughing wild”. Monolog din spectacolul „LSD Theatre Show”. Regia: Horia Suru. Spectacol interactiv. Producţie Doctor’s Studio, Bucureşti.
9. Ingrid Robu – “Fetiţa soldat”, de Mihaela Michailov. Regia: Adrian Tamaş. Teatrul Tineretului Piatra Neamţ.

            Selecţia recitalurilor înscrise în concurs s-a realizat cu sprijin oferit de teatrologul Carmen Stanciu, conferenţiar dr. UNATC Bucureşti, Dan Marius Zarafescu – teatrolog, director artistic al Teatrului „Nottara” Bucureşti, şi actorul Adrian Găzdaru, director al Teatrului „Excelsior” Bucureşti.

            La cea de-a II-a ediţie a Concursului de Dramaturgie – Monodramă, nouă secţiune a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala STAR”, anul acesta s-au înscris 23 de concurenţi, cu texte originale şi dramatizări. Dintre cele 16 titluri intrate în discuţia finală, juriul format din criticul de teatru Monica Andronescu, dramaturgul Mircea M. Ionescu şi criticul de teatru Doru Mareş, secretar literar al Teatrului Municipal „Bacovia”, a nominalizat la premiu textele „Pe jumătate cântec”, de Crista Bilciu, „Ştiu că nu asta vrei să auzi”, de Carmen Dominte, şi „Mireasa pierdută. Mireasa regăsită”, de Ion Bogdan Martin. Au mai primit un punctaj important piesele „Vicenţiu Întâiul”, de Laurenţiu Budău, „Să ne jucăm serios”, de Tincuţa Horonceanu Bernevic, „Clovnul Împărat”, de Cristina Cosma, „Un om, un scaun, o poveste…”, de Ion Bogdan Martin, şi „Aniversarea”, de Olga Delia Mateescu, cât şi dramatizările realizate de Edith Negulici. Premiul va fi acordat câştigătorului în cadrul Galei STAR 2015.         

            Gala „Star” este o întâlnire între creatori de teatru din ţară şi din străinătate, actori, regizori, scenografi, teatrologi, dramaturgi, critici de teatru, profesori universitari, un dialog profesional între generaţii şi viziuni diferite.

            Vă invităm în 2015 la o ediţie aniversară pe care o dorim o sărbătoare a Actorului şi o rememorare a celor mai frumoase întâlniri artistice, umane, din cadrul festivalului, de la debutul său, în care publicul să revadă, în secţiunea de Recitaluri extraordinare, şi câştigători ai Marelui Premiu din ediţiile precedente dar şi noi recitaluri extraordinare susţinute de personalităţi ale scenei româneşti de teatru.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *